Autor: Cristian

Avusesem o zi încărcată și cu bune și cu rele, o zi din aceea care părea că nu se mai termină. Era deja ora 18:30 și trebuia să ajung undeva prin centrul Bucureștiului  lângă Hotelul Radisson. Eram la volan și mă aflam în zona Pieței Victoriei. Era relativ simplu, ați zice, cam 10 minute de condus, însă la ora aceea traficul era infernal și începuse să și plouă. Și cum bine știți, atunci când plouă, răsar mașini în trafic parcă de nicăieri. Legat de chestia asta  concepusem cândva o teorie a conspirației în care membrii unei organizații oculte așteaptă momentul în care începe ploaia și ies special cu mașinile pentru a încurca traficul rutier.

În fine. Cum vă spuneam, eram blocat în intersecție în Piața Victoriei și trebuia să ajung în 15 minute la întâlnire. Uffff… Părea că nu mai am nici o șansă de a mă mișca cu mașina. Coada  stătea de minute bune și nu era loc nici în stânga nici în dreapta pentru a mă strecura. În fața mea era o mașină micuță, nu mai rețin acum dacă era Matiz sau Peugeot, însă țin foarte bine minte semnul mare de începător lipit pe lunetă.  De fapt, cercetând mai atent șoferul, mi-am dat seama că nu era începător ci începătoare. Deși mașinile începeau să se miște în fața mea, începătoarea stătea pe loc și nu dădea semne că vrea să se miște prea curând. Evident am claxonat și am dat din faruri, dar ea nimic. La un moment dat, prind un ”slot” liber pe contrasens și încerc să o depășesc prin stânga. Manevra mi-a ieșit, însă colțul din dreapta față a atins puțiiiiiin de tot colțul din stânga spate al începătoarei. Pe moment nu mi-am dat seama de asta, am observat abia acasă. Nu am pregetat însă să opresc în dreptul ei pentru 2-3 secunde și să-i arunc o privire fioroasă, mimând niște cuvinte grele. Începătoarea se uita la mine uluită și paralizată cu mâinile strânse pe volan. Am țâșnit pe lângă ea, satisfăcut de efectul creat,  și pe-aici ți-e drumul.

Seara când am ajuns acasă și m-am liniștit, i-am povestit soției melel incidentul și am fost cuprins de un sentiment de vină pentru ceea ce se petrecuse. Dar totuși, era târziu… nu se mișca din mijlocul drumului… în fine, oricâte scuze îmi găseam, tot vinovat mă sințeam. Aș fi vrut să o cunosc pe domnișoara respectivă de la volan, să-mi cer iertare… Mă simțeam penibil pentru ceea ce făcusem. Nici nu bănuiam că ocazia de a cere iertare pentru fapta mea rea se apropia pe zi ce trece…

Trecuseră vreo două săptămâni de la acest incident și m-am trezit cu un telefon de la Poliție prin care eram chemat într-un mod extrem de amabil și respectuos la Secția ”xy” ( nu mai rețin numărul ei) pentru niște lămuriri cu privire la un soi de plângere depusă pe numele meu. Am stabilit ziua și ora la care trebuia șă mă prezint acolo la secția de Poliție, bănuind despre ce este vorba: începătoarea. Îmi luase cu siguranță numărul de înmatriculare sau adresa web a firmei de pe bannerul mașinii și m-a identificat cu ușurință. M-am prezentat la secția de Poliție la data și ora stabilită și nu am fost deloc surprins constatând că acolo eram așteptat de domnișoara cu pricina, începătoarea care m-a făcut să-mi pierd cumpătul la volan în seara aceea. Am aflat că dânsa nu dorea altceva decât să mă cunoască personal, să-mi spună că în seara aceea am șocat-o așa de tare încât a plâns două zile și nu a mai fost în stare să conducă vreo săptămână și că cu greu și-a revenit după purtarea mea mizerabilă.

Domnii polițiști aflați lângă noi mustăceau, erau ușor amuzați de întâmplare și de lecția de morală pe care domnișoara mi-o ținea acolo de față cu ei. Ei bine, dragii mei, să știți că mai bine mă bătea.  Scăpam mai ieftin. După o jumătate de oră de turuială, în care și polițiștii păreau că-și pierd răbdarea, am oprit-o pe victima mea din trafic și în cel mai sincer și mai deschis mod, privind-o în ochi, am rugat-o să mă ierte, spunându-i că mă simt cel mai mizerabil om de pe Pământ pentru că i-am făcut chestia asta. Nu am clipit amândoi preț de un minut.

Domnișoara a oftat adânc, a spus că-și retrage plângerea și a plecat fără să ne salute.  Am rămas singur cu domnii polițiști care m-au sfătuit ca pe viitor să am grijă să nu mai fac așa ceva. Am plecat ușurat de acolo și m-am gândit la partea bună a lucrurilor: am avut ocazia să-mi cer iertare pentru ceea ce făcusem. Mă simțeam liber.