Autor Weigela

Intr-una din aceste dimineti foarte geroase, ma suna my  boss sa imi spuna ca va intarzia ca e la Billa, face ceva cumparaturi. Asta nu se intampla foarte des, ba chiar nu imi aduc aminte sa fi fost vreodata la cumparaturi. Nici nu m-am obosit sa ma intreb ce oare avea sa cumpere.

Dupa cum stim au fost cateva zile foarte geroase. Mie imi era mila de oamenii care asteptau in statie la tramvai, cand eu vedeam in bordul masinii -18 grade Celsius. Langa sediul nostru (sau mai bine spus si langa sediul nostru) s-au aciuat vreo 4-5 caini ai strazii. Mai primesc cate ceva de mancare, mai primesc atentie. Nu stiu de ce le place lor sa stea acolo, dar sunt prezenti permanent la poarta – mai ales cand avem un musafir din strainatate. Nu prea sunt eu de acord si mereu am avut ceva de comentat: ba ca fac mizerie, ba ca strica imaginea, ba ca sperie clientii, curierii sau chiar colegii, ba una ba alta. Una dintre catele era zilele trecute foarte trista. Statea jos, nu se prea misca. Ne-am gandit ca poate e bolnava. Am observat lucrul asta dar eu nu prea i-am dat atentie. Fetitza are acum casa noua. Si e tare fericita. My boss ii cumparase de la Bila doua perne moi si pufoase, ii cumparase o placa de polistiren si cu ajutorul unei cutii de carton i-a incropit o casuta care sa o protejeze un pic  de frig. Si s-a gandit seful sa mearga maine sa cumpere  custi pentru toti cei 5 cateii.

Nu m-am gandit ca un om poate fi atat de sensibil. Nu m-am gandit ca il poate afecta situatia unui caine. Dar mi-a marturisit ca nu putea sa doama nopatea cand se gandea ca acea catelusa tremura in frig.

Stiu ca sunt batrani, ca sunt copii fara casa si fara adapost. Dar trebuie sa existe cineva care trebuie sa se gandeasca si la animale.

Il apreciez si il admir pentru tot ce a facut pentru acel catel.